RSS Feed

Moartea unui nemuritor

Posted on

Am alunecat de pe un nor si m-am trezit brusc, tresarind.  M-am uitat in jur si totul era exact cum imi aminteam, scaldate-n intuneric. Am stat ghemuita in pat ceva vreme, incercand sa alung visul, insa n-am mai putut adormi. Mi-am deschis aripile si-am zburat afara. Voiam sa gasesc un loc ferit de ochii aceea straini, ochi ce-mi patrundeau pana adanc, in mine. Deci am zburat si m-am asezat pe fortificatia unei stele. Particule din minte imi fugeau la imagini neinsemnate, dar care au insemnat ceva in trecut, la fapte neterminate si, involuntar, la el. Atunci l-am vazut venind spre mine, mai apoi asezandu-se pe aceeasi stea. Linistea aceea ma intimida, deja jucam cu armele lui.
” Tu esti nemuritor… ” i-am zis. “Si eu nu…”
“Da… si ? ”
” Nu trebuie sa te iubesc !! Nu… ”
“Am mai avut discutia asta de o mie de ori ! Taci, te rog frumos ! ”
Mi-am deschis din nou aripile albe, pure, si-am zurat inapoiin camera mea, dorindu-mi sa visez, dar a venit dupa mine, calcand in picioare dorinta visului.
“De ce ai plecat ? ”
“Mi s-a facut frica de intuneric… ”
“Eram printre stele… Acolo nu e niciodata intuneric ! ”
“Uite ce e… Eu sunt o muritoare printre nemuritori.. Ma simt straina. Locul meu nu e aici. Multumesc ca mi-aiarata cum sa zbor. Acum i-ati aripile inapoi si reda-mi libertatea, te rog ! ”
” Stai ! Ce libertate? Esti libera sa faci ce vrei ! ”
” Ba nu…”
L-am dezbracat de sentimente si acolo am vazut, ascuns intr-un colt, sufletul meu. L-am luat s-am pasit spre marginea lumii lor. Dar sufletul meu nu-si dorea acelasi lucru…
” Nu-i nimic, am spus, mai mult pentru mine. Voi pleca oricum dincolo, insa de data asta voi fi o muritoare fara suflet. Pastreaza-l, egoistule ! Lasa-ma pe mine sa  ratacesc stingher prin neantul sentimentelor, fiind imuna la orice.
Un zambet rece mi-a brazdat chipul.
“Dar… nu vreau sa pleci !”
“De data asta voi fi si eu egoista ! ”
Am pasit in lumea mea, intr-o lume rea, plina de ura si nepasare, dar o lume normala. Imediat cum am pasit acolo am simtit cum raman fara aripi, fara suflet si golita de orice sentiment uman si inuman. Si mai rau… durea…
A trecut timpul si am incercat sa-l uit.  Insa golul lasat de sentimente si de suflet, impreuna cu cicatricea lasata de aripi mi-aminteau mereu ce-a fost. Am incercat sa-mi asez camara cu amintiri astfel incat eternitateat lui sa n-aoba loc, dar n-am reusit.
” Intr-o zi l-am intalnit iar, in lumea mea de data asta. Pe terenul meu de lupta.
” Ce faci aici ?” l-am intrebat.
” Te cautam ”
” Si m-ai gasit ? ”
” Nu… Inca te mai caut. Am venit sa-ti inapoiez sufletul. ”
Mi-a zambit si-o lacrima i-a fulgerat chipul.
“Poftim! Ia-l ! ”
A scos sufletul meu din buzunar si mi l-a intins. Zambea, insa lacrimile lui tradau adevaratele sentimente.  Avea un zambet atat de pur, de sincer, aproape perfect. Numai daca n-as fi stiut ce masca perfecta era zambetu; acela…
” Te iubesc !” Mi-a zis .
“Te-am iubit…” I-am raspuns.
Mi-am luat sufletul din mana lui, iar el si-a deschis aripile acum murdare si ciudat de diufulite si a vrut sa plece.
“De ce pleci ? ”
” Raspunsul e irelevant. Important e ca tu ti-ai recapatat sufletul…”
N-am apucat sa-i mai spun nimic, ca l-am vazut prabusindu-se, inganand ceva:
” Multumesc ca m-ai lasat sa te iubesc ! ”
Imi daruise nemurirea lui !!

 

 

(Scuzati-mi lipsa, acum m-am intors 🙂 ! )

Advertisements

4 responses »

Critică!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: