RSS Feed

Fantezisme.

Posted on

– Ce faci aici, pe balcon, singură?

– Nimic, vorbeam cu luna…

– Hai în casă!

– Du-te tu, eu mai rămân.

A rămas neclintită, în liniște absolută, parcă nici nu mai respira.

– Te rog, lasă luna! Hai cu mine!

– Nu. Îmi plac poveștile ei, vreau să le ascult.

– Ce-ți povestește?

– Despre oameni…

– Vreau să fiu eu cel ce-ți spune despre oameni, iubește-mă pe mine! Lasă luna…

– Pe tine te iubesc pentru ceea ce ești, dar ea e mult mai mult de atât. Nu se limitează la cuvinte, e mai mult decât orice.

M-am întristat.

– Bine, i-am spus. Spune-mi și mie ce-ți povestește ea, atunci…

– Îmi spune despre oameni, ființe fără capacitatea de a absolutiza realul și de a simți absolutul. Îmi spune despre rațional si realitate. Povestește despre un spațiu mort, dintre mine și ea, de care dacă pot sa trec mă voi eterniza împreună cu ea. Probabil în forma unei stele, dar oricum, în afara timpului nostru.

– Cam egoistă luna asta, nu crezi?

– Nu e nimic egoist in eternizare.

– Ba da! Totul! Te-ar lua pentru ea o eternitate, decât să mi te lase mie o viață.

– Vremelnicia unei vieți se auto-anulează în fața eternității lunii.

– Atunci mă auto-anulez pentru tine. Vreau să-mi fi tu eternitate.

I-am întors fața de la lună și am intrat în casă. Luna a rămas pe cer, singură. Eternitatea ține prea mult, iar noi, oamenii, nu durăm. S-a uitat la mine și mi-a spus:

– Nu, dragule, noi ne auto-anulăm reciproc – de aceea vom fi eternitate.

Toți suntem nemuritori. Dar trebuie să murim întâi.

 

Advertisements

Critică!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: