– Nu credeam că şi eu pot simţi… Şi e atât de simplu.
– Evident că si tu poţi simţi. Toată lumea simte. Chiar daca mimezi sentimente, actorule, şi tu poţi simţi. Poate mai greu, dar nu imposibil.
– Nu credeam că poţi sa exprimi în atatea cuvinte un simplu sentiment. Deobicei oamenii spun că nu există îndeajuns de multe cuvinte pentru a exprima un sentiment. Dar sunt. Sunt atat de multe şi pot spune atât de multe. Poate că oamenii nu le înţeleg sensul întru-totul, dar cuvinte sunt. Şi e atât de complicat să simţi… Dar atât de frumos.
– Este, într-adevăr, frumos. Este frumos când îţi place ce simţi, dar ce se întampla atunci când ce îţi plăcea se transformă în ceva ce nu-ţi mai place? Şi nu pentru că aşa vrei tu, ci pentru ca aşa se intamplă, pur şi simplu… Se întâmplă să doară. Şi doare atât de rău. Tu nu ai de unde să ştii asta, cel puţin nu deocamdată, personajele tale nu simt la aceeaşi intensitate. Sunt doar nişte roluri pe care nu înţeleg cum de le joci atât de bine.
– O fac pentru că, înainte să nu mai simt, să mă pietrific, am simţit şi eu.
– Tu? Nu te cred. Cum nu te cred când îmi spui ce simţi… Defapt mi-e frică sa te cred, mi-e frică să cred şi după să nu fie adevărat, să simt de una singură. De aceea nu te cred, pentru că nu vreau să simt doar eu, nu vreau să simt degeaba. Te vreau. Să fii al meu. Dar tu aparţii altei lumi. Ai alte personaje principale pe propria-ţi scenă, iar eu nu prea am ce căuta acolo…
– Ai observat că noi, oamenii, deobicei suntem atraşi de ceva ce nu avem voie să avem? Pentru că este imoral să simt pentru tine, este şi ilegal, dar uite că simt. Nu pot face nimic să opresc asta. Şi da, credeam ca personajul principal al fiecaruia nu este nimeni altcineva decât el însuşi. Iar dupa ai apărut tu. Mi-ai demolat ipoteza, mi-ai consumat inumanitatea, m-ai făcut om.
– Erai şi înainte de mine, dar nu voiai să vezi asta. Poate că ţi-era frică…
– Înainte? Ce eram eu înainte de tine… ştii ce eram? Eram o fiinţă moartă ce trăieşte, eram secat de orice sentiment, n-aveam nici măcar compasiune. Dar mi-ai colorat tu viaţa. Şi sper să rămâi.
– Nu plec nicăieri.
“Nimic nu durează în suflet. Până şi cea mai verificată încredere poate fi anulată de un sigur gest.”
[martie, 22, 2013]
Zâmbet de dimineaţă 