Primul pas greşit

“De ce ?”
“Pentru că trebuia!”
“Ba nu… Spune-mi, o iubeşti? ”
“da!”
“Mă urăşti? ”
“NU! Tu mă fascinezi. Eşti atât de frumoasă, aproape ireală ! ”
“Şi…”
“Şi nimic! Am pus punct conversatiei!”
“Ba nu ! Punem punct cand vreau eu! Acum spune-mi: De ce? ”
“Ţi-am spus ! Trebuia! Când te-am acceptat în viaţa mea, am acceptat să merg pe drumul cu o mie de poveşti. Ce mai contează una în plus? ”
“Contează! Asta e povestea mea! Pot face ce vreau în ea ! Pot călca pe fapte, sentimente, trăiri fără sa-mi pese.”
“Sincer acum. Tu simţi ceva pentru mine? ”
” NU!”
“De ce?”
“Pentru ca… nu !”
“Dar… de ce nu vrei măcar să încerci?”
“N-are sens… Iar vorbim clişee… Las-o baltă!”
“Nu pot… O iubesc pe ea, dar tu eşti importantă pentru mine!”
“Te-ai supăra daca îţi spun că nu-mi pasă?”
“DA!”
“Atunci, urăşte-mă! Nu-mi pasă!”
“Dar…”
“Fă-o şi atât! Fără alte obiecţii!”
“Dar nu vreau”
” Nu te-am întrebat dacă vrei sau nu…”
“Dă-mi cuvinte să-ţi vorbesc!”
“Nu există! Există doar sentimente să simţti, tăceri să asculţi.”
“Doar tu ştii că numai tu ma faci să stau, când vreau să fug, să râd când vreau să plâng, ştii că doar tu poţi să mă iei sau să mă laşi.”
“Gata, gata! Am spus prea multe. Acum urăşte-mă!”
“Nu pot! nu mai insista!”
“Trebuie!”
“Ba nu! Prefer să greşesc de fiecare dată când mă întorc la tine, decât să trăiesc corect, numai cu ea.”
“Dar eu nu vreau aşa…”
“Tu mă urăşti?”
“DA!”
“Şi ce dacă?”